Carele cu boi, un apogeu al creației grigoresciene, vândute la licitație

0

Săptămâna aceasta, joi, 11 iunie, pentru prima dată în istoria pieței românești de artă, au ieșit la vânzare în același timp, într-aceeași licitație, două picturi reprezentative ale lui Nicolae Grigorescu, reprezentând tema sa predilectă, a peisajului spiritual românesc – „carele cu boi”, venind dinspre târg sau de la munca câmpului și pierzându-se în zarea plaiului.

Temă frecventată, cu mai puțină glorie, și de contemporani ai lui Grigorescu, precum Aman, Stahi ori Luchian, aceasta a fost impusă de Maestrul de la Câmpina, către sfârșitul secolului al XIX, drept vizual al specificului național, păstrându-și poezia, savoarea și reprezentativitatea până astăzi – deopotrivă brand de țară, nostalgie a ruralismului și simbol al virilității și autenticității nației.

Mai amplă între cele două este „Întoarcerea de la târg”, (ulei pe lemn, 50 cm.,  preț de pornire 70.000 de euro), înfățișând un covor de care cu boi, dintre care primul transportă o întreagă familie, numărând nu mai puțin de 5 personaje, și este executată de Nicolae Grigorescu după 1890, atunci când Câmpina și împrejurimile devin principala sursă de inspirație pentru artist.

De mai mici dimensiuni și pornind de la un preț de pornire de doar 40.000 de euro, cealaltă pictură „Care cu boi, venind de la câmp”, (tot ulei pe lemn, 45 cm.), provine din colecția Adolf Grünberg-Ruleta, industriaș interbelic și pasionat colecționar de artă românească din Bucureștiul primei jumătăți a secolului XX. . În colecția Ruleta, către 1930 se regăseau numele cele mai importante ale picturii românești, de la Grigorescu, Luchian și Andreescu la Pallady și Petrașcu. Chiar dacă colecția s-a destrămat în prejma anilor 1940, aceasta rămâne în istoria artei românești un remarcabil exemplu de colecționism și tezaurizare.

Licitația de Vară, cea mai mare vânzare de artă de patrimoniu din prima jumătate a anului, cuprinde aproximativ 200 de lucrări de referință, semnate de mari maeștri ai artei românești, și va stabili, probabil, noi recorduri pentru piața de artă românească. Grigorescu,  Luchian, Aman, Tonitza, Petrașcu sau Pallady sunt doar câteva dintre numele reprezentative care semnează capodoperele ce ies în piața de artă, în premieră prin licitația de joi, 11 iunie, care se va desfășura exclusiv online, pe platforma Artmark Live.

Citește și